Pot fi basmele nocive? Pot avea un efect negativ ? Presupun că nu. Nu pot nega totuşi faptul că fiecare basm emite mesaje subliminale. În perioada copilăriei, lectura era marele meu deliciu. Copiii satului meu aveau o viaţă aspră : trebuiau să îngrijească de animale, să participe la muncile agricole, să meargă la pădure după lemne de foc, etc. Povestirile cu prinţi, animale fabuloase şi fete aflate în primejdie erau primite cu nepăsare de copii. Pe atunci nu existau alternative: desenele animate se rezumau la un episod de un sfert de oră ( înainte de ,,Telejurnal” ), filmele pentru copii erau rare şi adeseori plictisitoare, cinematografele şi teatrele erau departe, la sute de kilometri, în locuri unde nu aveam cum ajunge. Dintre basmele pe care doamna învăţătoare ni le citea zilnic, unul a enervat la culme pe colegii mei. Aţi ghicit, e vorba de ,,Cenuşăreasa”. Mi se părea un basm contrafăcut, o minciună îmbrăcată în haine aurite. Multă lume afirmă că în perioada comunistă copiii iubeau scrierile lui Petre Ispirescu, Ion Creangă sau Fraţii Grimm. Adevărul este altul, copiii nu aveau alternative. Niciun puşti nu va alege ,,Punguţa cu doi bani” în locul unei povestiri science fiction sau a unui desen animat de genul ,,Scooby-Doo”. Aşa era atunci, nu aveam de unde alege.
În timp, am început să înţeleg că există grupuri, comunităţi, popoare de cenuşărese. Aşteptarea poate fi o umilinţă, iar efectele sunt adeseori catastrofale. În ultima perioadă televiziunile abundă în ştiri ,,sportive”: nunta unui fost campion la box, nunta unui fost campion de tenis, nunta fetei unui antrenor de fotbal. Acestor ,,evenimente istorice” li se adaugă nunţile de un fast oribil ale unor minoritari sau nunta de argint a unei doamne ,,om de afaceri”. Consider difuzarea ,,acestor evenimente” un act ruşinos având în vedere că mare parte din populaţia activă este fără un loc de muncă sau în şomaj. A afişa preţurile exorbitante ale hainelor vedetelor şi a lăuda modul în care sunt aruncaţi banii înspre lăutari mi se pare cel puţin penibil. Acum ceva timp a fost difuzat un reportaj din localitatea natală a unuia dintre miri, fost campion de box. Autorităţile asfaltaseră exact până în faţa porţii sale, niciun metru în plus. Oamenii ieşiseră la un fel de muncă patriotică afişând o slugărnicie bolnăvicioasă. O doamnă trecută de a şasea tinereţe explica în faţa camerelor de luat vederi cât de mândră este ea de sportivul care i-a spart capul nu ştiu cărui adeversar în repriza a doua. Doamna respectivă mai afirma că ea crede că boxerul acesta este mândria României şi peste sute de ani românii îşi vor aminti cu drag upercuturile şi loviturile de dreapta. Acest comportament tipic de cenuşăreasă al doamnei nu este nicidecum unul izolat. Multe lume suferă dar iubeşte vedetele sportive sau cele din industria muzicală. Pare kafkian faptul că oameni care trăiesc cu 350 de lei/lunar ajutor social sunt convinşi că este firească lauda necontenită a ,,vedetelor”.
În timp ce mai toate canalele de sport difuzau imagini de la nunta marelui boxer ( fost campion), la campionatul european de box, Bogdan Juratoni boxa în finală cu un irlandez. Prima repriză a fost echilibrată, dar în următoarele două, Bogdan l-a spulberat pe irlandez. Cu toate acestea, arbitrii au acordat victoria finală ( scor 2-1 ) irlandezului. Meciul a fost difuzat de un canal de sport care nu este recepţionat de marile platforme digitale, aşa că nu a avut parte de prea mulţi telespectatori. Delegaţia românească nu a făcut contestaţie, deşi Bogdan merita cu prisosinţă victoria. Naţionala de fotbal a României a avut şi ea un meci de verificare. Conducerea F.R.F. a chibzuit ce a chibzuit şi a adus în România, naţionala Trinidad¤ Tobago. Este adevărat că şi Spania a jucat cu Haiti, diferenţa fiind aceea că federaţia din Haiti a plătit ca să poată juca împotriva Spaniei un meci amical. Rezultatul jocului nu are nicio importanţă, Dacă naţionala Trinidad¤Tobago ar fi înscrisă ca şi echipă de club în divizia a treia din România, probabil că ar termina pe ultimul loc. Naţionala de tineret a avut o luptă crâncenă cu naţionala similară a Insulelor Faroe. Insularii, deşi amatori, le-au predat tinerilor români o lecţie de fotbal.Scorul final a fost egal. Dezastrul a venit din partea naţionalei U16(sub 16 ani) care a ,,reuşit” un 1-10 unic, în faţa naţionalei similare a Germaniei.
Până la urmă, mândria este o opţiune personală. Dacă aşteptarea şi adularea vedetelor care fac reclame la tigăi sau păpuşi gonflabile sunt priorităţile acestui timp, atunci nu este cazul să mire pe cineva migraţia necontenită a tinerilor, a celor care au terminat facultăţi de prestigiu. Oamenii pleacă în căutarea unui loc unde cultul Cenuşăresei este necunoscut. În România prioritatea numărul unu este ( îmi pare rău să spun asta) religia. Dacă unei populaţii în mare asistate social îi dai în loc de cultură, sănătate şi locuri de muncă; catedrale şi evenimente sportive te poţi aştepta ca viitorul să sune ca o rugăciune falsă sau ca un basm despre o fată frumoasă care aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă.
În timp, am început să înţeleg că există grupuri, comunităţi, popoare de cenuşărese. Aşteptarea poate fi o umilinţă, iar efectele sunt adeseori catastrofale. În ultima perioadă televiziunile abundă în ştiri ,,sportive”: nunta unui fost campion la box, nunta unui fost campion de tenis, nunta fetei unui antrenor de fotbal. Acestor ,,evenimente istorice” li se adaugă nunţile de un fast oribil ale unor minoritari sau nunta de argint a unei doamne ,,om de afaceri”. Consider difuzarea ,,acestor evenimente” un act ruşinos având în vedere că mare parte din populaţia activă este fără un loc de muncă sau în şomaj. A afişa preţurile exorbitante ale hainelor vedetelor şi a lăuda modul în care sunt aruncaţi banii înspre lăutari mi se pare cel puţin penibil. Acum ceva timp a fost difuzat un reportaj din localitatea natală a unuia dintre miri, fost campion de box. Autorităţile asfaltaseră exact până în faţa porţii sale, niciun metru în plus. Oamenii ieşiseră la un fel de muncă patriotică afişând o slugărnicie bolnăvicioasă. O doamnă trecută de a şasea tinereţe explica în faţa camerelor de luat vederi cât de mândră este ea de sportivul care i-a spart capul nu ştiu cărui adeversar în repriza a doua. Doamna respectivă mai afirma că ea crede că boxerul acesta este mândria României şi peste sute de ani românii îşi vor aminti cu drag upercuturile şi loviturile de dreapta. Acest comportament tipic de cenuşăreasă al doamnei nu este nicidecum unul izolat. Multe lume suferă dar iubeşte vedetele sportive sau cele din industria muzicală. Pare kafkian faptul că oameni care trăiesc cu 350 de lei/lunar ajutor social sunt convinşi că este firească lauda necontenită a ,,vedetelor”.
În timp ce mai toate canalele de sport difuzau imagini de la nunta marelui boxer ( fost campion), la campionatul european de box, Bogdan Juratoni boxa în finală cu un irlandez. Prima repriză a fost echilibrată, dar în următoarele două, Bogdan l-a spulberat pe irlandez. Cu toate acestea, arbitrii au acordat victoria finală ( scor 2-1 ) irlandezului. Meciul a fost difuzat de un canal de sport care nu este recepţionat de marile platforme digitale, aşa că nu a avut parte de prea mulţi telespectatori. Delegaţia românească nu a făcut contestaţie, deşi Bogdan merita cu prisosinţă victoria. Naţionala de fotbal a României a avut şi ea un meci de verificare. Conducerea F.R.F. a chibzuit ce a chibzuit şi a adus în România, naţionala Trinidad¤ Tobago. Este adevărat că şi Spania a jucat cu Haiti, diferenţa fiind aceea că federaţia din Haiti a plătit ca să poată juca împotriva Spaniei un meci amical. Rezultatul jocului nu are nicio importanţă, Dacă naţionala Trinidad¤Tobago ar fi înscrisă ca şi echipă de club în divizia a treia din România, probabil că ar termina pe ultimul loc. Naţionala de tineret a avut o luptă crâncenă cu naţionala similară a Insulelor Faroe. Insularii, deşi amatori, le-au predat tinerilor români o lecţie de fotbal.Scorul final a fost egal. Dezastrul a venit din partea naţionalei U16(sub 16 ani) care a ,,reuşit” un 1-10 unic, în faţa naţionalei similare a Germaniei.
Până la urmă, mândria este o opţiune personală. Dacă aşteptarea şi adularea vedetelor care fac reclame la tigăi sau păpuşi gonflabile sunt priorităţile acestui timp, atunci nu este cazul să mire pe cineva migraţia necontenită a tinerilor, a celor care au terminat facultăţi de prestigiu. Oamenii pleacă în căutarea unui loc unde cultul Cenuşăresei este necunoscut. În România prioritatea numărul unu este ( îmi pare rău să spun asta) religia. Dacă unei populaţii în mare asistate social îi dai în loc de cultură, sănătate şi locuri de muncă; catedrale şi evenimente sportive te poţi aştepta ca viitorul să sune ca o rugăciune falsă sau ca un basm despre o fată frumoasă care aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă.
Eduard Dorneanu
Mălini, 25 iunie, 2013
Mălini, 25 iunie, 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu