Cinci pahare de votcă băute pe nerăsuflate şi apoi Sasha reuşeşte să repornească jeepul. Din cauza zăpezii abundente, maşina noastră a stat înfiptă în nămeţi mai bine de două ore. Îl transportăm pe căpitan la un spital pentru nişte investigaţii medicale.
- Cum de nu ai carnet de şofer, mă întreabă Sasha? La mine în sat toată lumea are.
- Te cred. Satele din Ucraina sunt populate cu şoferi. Bănuiesc că automobilele cresc în cireşi, nu trebuie să le cumpăraţi.
- Nu te mai supăra din nimic, camarade. Să ştii că şi străbunica mea are carnet de conducere.
- Străbunica ta trăieşte?
- Normal că trăieşte, gândi cu voce tare Patterson. Mama lui Sasha avea 12 ani când l-a născut.
- Greşit, răspunde Sasha. Avea 15.
- Ce vă spuneam eu, râse Patterson...
- Terminaţi, ordonă căpitanul. Nu vă mai certaţi.
Drumul e îngrozitor. Viscolul ne izbeşte cu putere maşina dar nu ne putem întoarce din drum. Căpitanul scuipă sânge, faţa lui e din ce în ce mai străvezie. Primul oraş e la 40 kilometri distanţă. Dacă nu ar fi fost viscolul ajungeam acolo de mult timp.
Sasha calcă frâna şi ne arată undeva în stânga doi oameni ce se chinuie să scoată pe cineva dintr-o maşina ce ardea. Plec împreună cu Patterson să vedem dacă putem da o mână de ajutor în timp ce Sasha rămâne să ţină companie căpitanului. Ajunşi lângă maşina în flăcări constatăm că nu mai e nimic de făcut: interiorul era carbonizat iar cei doi bărbaţi se agitau de pomană. Cel mai scund dintre ei a scos un pistolet argintiu si l-a îndreptat către noi. Într-o spaniolă încâlcită ni se cere să predăm cheile maşinii noastre. Stăm cu mâinile ridicate şi privim la cei doi care s-au transformat din victime în fiare şi ne înjură neîncetat.
Patterson le explică greoi că transportăm un rănit dar asta îi face şi mai bănuitori în privinţa noastră:
- Cu ce te ocupi,europeanule, mă întreabă cu ură unul dintre ei? Ce cauţi în ţara mea?
- Sunt scriitor. Scriu despre oamenii minunaţi ai locului,aşa ca tine.
Au răspuns amândoi odată, presupun că m-au înjurat pentru că se putea citi în ochii lor spaima amestecată cu dispreţ. Apoi Sasha i-a împuşcat în cap. Nu se aşteptau să mai fie cineva în jeep iar camaradul ucrainean este trăgător de elită. Patterson îi caută prin buzunare apoi urcăm în jeep.
- 80 de dolari. Împărţim?
- Nu îmi trebuie bani de la morţi îi răspund trist.
- Dar tu, strănepot de şoferiţă vrei?
- Dă-mi, nu contează de la cine sunt. Bani să fie. Eduard, să ştii că la noi în Ucraina avem un proverb despre cei care îşi ajută semenii, hahaha.
- Lasă că şi la noi e proverbul ăla.
- Cine îşi ajută aproapele, e un om plăcut Domnului.
- Nu de ăsta ziceam, mai bine lasă...
Ne apropiem de un oraş fără biserici, fără moschei, fără cimitir, fără poezie. Primele străzi sunt aproape pustii. Doar ecoul unor cuvinte de iubire abandonate de amanţi mincinoşi ne deschide drumul mai departe. Se face seară. E aproape târziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu